Modelul Tranzacțional al Coping-ului
Lazarus, R. S. & Folkman, S. · 1984
Cunoscută şi ca: Lazarus & Folkman Coping
Modelul tranzacțional definește copingul ca fiind eforturile cognitive și comportamentale, în continuă schimbare, pe care o persoană le face pentru a gestiona solicitări apreciate ca fiind solicitante sau ca depășindu-i resursele. Două evaluări conduc procesul: evaluarea primară întreabă dacă situația este amenințătoare, iar evaluarea secundară întreabă ce se poate face în privința ei. Eforturile de coping se împart, în linii mari, în strategii centrate pe problemă, orientate spre situație, și strategii centrate pe emoție, orientate spre suferință. Afirmația-cheie a modelului este că niciuna dintre cele două familii nu este în mod inerent mai bună, contează potrivirea: copingul centrat pe problemă se potrivește situațiilor controlabile, iar cel centrat pe emoție se potrivește celor necontrolabile.
Model care definește coping-ul ca eforturi cognitive și comportamentale de gestionare a solicitărilor evaluate ca fiind împovărătoare sau ca depășind resursele personale. Distinge între strategiile centrate pe problemă (schimbarea situației) și cele centrate pe emoție (gestionarea răspunsului emoțional), nicio strategie nefiind universal adaptativă.
- Sursă:
- Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1984). Stress, Appraisal, and Coping. New York: Springer.
Susține un test validat bazat pe această teorie
Lectura despre un construct îți spune ce este el. Un instrument validat îți arată unde te situezi în raport cu el. Gratuit, cu rezultate în câteva minute.
Dovezile pe scurt
- Suport empiric
- Dovezi solide
- Replicare
- Bine replicată
- Transculturală
- Majoritar universală
- Meta-analize
- 17 indexate
Aceste evaluări rezumă literatura publicată despre teorie, nu calitatea vreunui test individual construit pe baza ei. Sunt judecăți editoriale bazate pe sursele enumerate mai jos și se schimbă pe măsură ce se acumulează dovezi noi.
Context istoric
Lazarus a dezvoltat cadrul evaluării cognitive începând din anii 1960, în contrast atât cu tradiția bazată pe stimuli a evenimentelor de viață, cât și cu perspectiva psihanalitică asupra coping-ului ca stil de apărare fix. Cartea din 1984, Stress, Appraisal, and Coping, a consolidat abordarea tranzacțională și a stabilit coping-ul ca proces care se schimbă în interiorul și între episoade. Chestionarul Ways of Coping l-a operaționalizat, iar inventarul COPE al lui Carver, Scheier și Weintraub din 1989, și versiunea sa ulterioară, Brief-COPE, au rafinat taxonomia în strategii mai specifice, formă care este cea mai utilizată astăzi.
Constructe
Autodistragere
Recurgerea la alte activități, precum munca, divertismentul, visarea cu ochii deschiși, pentru a-ți distrage atenția de la un factor stresant (Carver, 1997). În cadrul modelului tranzacțional al adaptării (Lazarus & Folkman, 1984), aceasta gestionează răspunsul emoțional mai degrabă decât situația, oferind alinare fără a schimba cerința.
Coping activ
A face pași concreți pentru a elimina sau reduce un factor de stres, concentrându-ți efortul asupra acțiunii în legătură cu situația (Carver, 1997). O strategie centrată pe problemă în modelul tranzacțional (Lazarus & Folkman, 1984); se asociază cu un nivel mai scăzut de distres în cercetarea privind adaptarea (Carver, 1997).
Negare
Refuzul de a crede că factorul de stres este real sau comportamentul ca și cum acesta nu s-ar fi întâmplat (Carver, 1997). O strategie orientată spre evitare, asociată cu un nivel mai ridicat de suferință în cercetările privind adaptarea (Carver, 1997).
Consumul de Substanțe
Utilizarea alcoolului sau a altor substanțe pentru a te simți mai bine sau pentru a trece peste situație (Carver, 1997). O strategie de evitare centrată pe emoție; recurgerea intensă la ea este tiparul de adaptare cel mai frecvent semnalat ca necesitând atenție.
Sprijin emoțional
Căutarea confortului, înțelegerii și sprijinului moral din partea altor persoane (Carver, 1997). O utilizare centrată pe emoții a rețelei sociale proprii, diferită de sprijinul instrumental, care caută ajutor pentru rezolvarea problemei în sine.
Sprijin instrumental
Căutarea de sfaturi, informații sau ajutor practic din partea altor persoane cu privire la ce este de făcut (Carver, 1997). Este echivalentul centrat pe problemă al sprijinului emoțional: rețeaua este folosită pentru a acționa asupra situației, nu pentru a te simți mai bine în legătură cu ea.
Dezangajare comportamentală
Renunțarea la încercarea de a face față factorului de stres sau abandonarea obiectivelor pe care acesta le împiedică (Carver, 1997). Este asociată cu un nivel mai ridicat de suferință în cercetările privind adaptarea (Carver, 1997).
Ventilare Emoțională
Exprimarea sentimentelor negative și eliberarea emoțiilor pentru a reduce disconfortul (Carver, 1997). O strategie centrată pe emoție: poate elibera presiunea fără a rezolva în sine cerința care a produs-o.
Reformulare Pozitivă
Reinterpretarea situației într-o lumină mai pozitivă, căutarea a ceva bun în ceea ce se întâmplă (Carver, 1997). O strategie de schimbare a sensului, asociată cu un nivel mai scăzut de suferință în cercetările privind adaptarea (Carver, 1997).
Planificare
A te gândi la modul de a face față factorului de stres și a elabora o strategie înainte de a acționa (Carver, 1997). O strategie centrată pe problemă și partenerul apropiat al copingului activ: una pregătește acțiunea, cealaltă o realizează.
Umor
A face glume despre situație sau a o trata cu ușurință pentru a-i reduce greutatea (Carver, 1997). O strategie centrată pe emoție care schimbă atitudinea față de factorul de stres, nu factorul de stres în sine.
Acceptare
Acceptarea realității situației și învățarea de a trăi cu ea (Carver, 1997). În cadrul modelului tranzacțional, strategiile sunt evaluate în funcție de măsura în care se adaptează situației, nu ca fiind universal bune sau rele (Lazarus și Folkman, 1984), iar acceptarea este strategia adresată a ceea ce nu poate fi schimbat.
Religie/Spiritualitate
Apelarea la credințe și practici religioase sau spirituale în căutarea confortului și îndrumării (Carver, 1997). Poate funcționa atât ca sprijin emoțional, cât și ca sursă de sens pentru situație.
Auto-culpabilizare
A te critica și a te învinovăți pentru ceea ce s-a întâmplat (Carver, 1997). Se asociază cu un nivel mai ridicat de distres în cercetarea privind adaptarea (Carver, 1997), care o diferențiază de asumarea responsabilității ca pas către acțiune.
Instrumente
- Scala NOESIS a Strategiilor de AdaptareNOESIS2026
Teste construite pe această teorie
Aplicații practice
Modelul stă la baza formării în gestionarea stresului și a intervențiilor cognitiv-comportamentale, ambele vizând atât evaluarea cognitivă, cât și comportamentul. În cercetarea privind bolile cronice și îngrijirea unei persoane dependente, explică de ce încurajarea rezolvării problemelor poate avea efect invers în situații cu adevărat necontrolabile. În sănătatea ocupațională, orientează distincția dintre intervențiile care schimbă munca și cele care schimbă lucrătorul. Pentru autocunoaștere, rezultatul util este un profil de strategii raportat la controlabilitate, mai degrabă decât un scor unic de eficiență a coping-ului.
Cum se măsoară
Măsurat cu inventare de autoevaluare (Brief-COPE și variantele ulterioare) care enumeră strategii specifice, evaluate în funcție de utilizarea lor într-o situație sau perioadă definită; se raportează ca profil de strategii, niciodată ca un scor unic de calitate a copingului.
Critici și limitări
Dihotomia centrat pe problemă versus centrat pe emoție este prea grosieră: categoria centrată pe emoție reunește strategii adaptative, precum reevaluarea, cu altele dezadaptative, precum negarea și consumul de substanțe, motiv pentru care taxonomii mai fine au înlocuit-o. Chestionarele retrospective de coping le cer oamenilor să-și amintească ce au făcut, iar o astfel de reamintire este reconstructivă și congruentă cu starea de spirit. Deoarece coping-ul este prin definiție situațional, inventarele de coping bazate pe stil de trăsătură se potrivesc cu dificultate cu teoria din care derivă. Literatura este, de asemenea, în mare parte corelațională, astfel încât rămâne adesea nerezolvat dacă coping-ul cauzează rezultatele sau doar le reflectă.
Publicații cheie
- Lazarus, R. S. & Folkman, S.. (1984). Stress, Appraisal, and Coping.
- Carver, C. S., Scheier, M. F. & Weintraub, J. K.. (1989). Assessing coping strategies: A theoretically based approach. 10.1037/0022-3514.56.2.267
- Carver, C. S.. (1997). You want to measure coping but your protocol's too long: Consider the Brief COPE. 10.1207/s15327558ijbm0401_6