noesisnoesis
OrganizaționalDovezi solide

Climatul de siguranță ocupațională

Zohar, D. · 1980

Cunoscută şi ca: Safety Culture (climate operationalisation)

Climatul de siguranță reprezintă ansamblul percepțiilor comune pe care membrii unui grup de lucru le au despre modul în care siguranța este prioritizată efectiv la locul de muncă, dedus nu din politica scrisă, ci din ceea ce face managementul atunci când siguranța și producția intră în conflict. Ideea centrală a acestui concept este că angajații citesc prioritățile puse în practică, nu pe cele declarate, și își calibrează propriul comportament în funcție de ceea ce observă că este recompensat și tolerat. Zohar a distins ulterior climatul la nivel de organizație, stabilit de politica de vârf, de climatul la nivel de grup, stabilit de supervizorul direct, și a arătat că cele două pot diverge puternic în cadrul aceleiași companii.

Teorie potrivit căreia membrii unui grup de lucru împărtășesc percepții comune despre modul în care siguranța este de fapt prioritizată, gestionată și valorizată la locul lor de muncă, atât de către conducere, cât și de către grupul de lucru însuși, și că aceste percepții comune prezic comportamentul de siguranță și ratele de accidente dincolo de politicile formale. Climatul este măsurat ca percepții asupra practicii curente, nu ca atitudini sau comportament autoraportat.

Sursă:
Zohar, D. (1980). Safety climate in industrial organizations: Theoretical and applied implications. Journal of Applied Psychology, 65(1), 96-102.
Măsoară-l

Susține un test validat bazat pe această teorie

Lectura despre un construct îți spune ce este el. Un instrument validat îți arată unde te situezi în raport cu el. Gratuit, cu rezultate în câteva minute.

Dovezile pe scurt

Suport empiric
Dovezi solide
Replicare
Bine replicată
Transculturală
Majoritar universală
Meta-analize
12 indexate
Domenii de cercetareSănătate și securitate ocupaționalăPsihologie organizaționalăInginerie industrialăSănătate publică

Aceste evaluări rezumă literatura publicată despre teorie, nu calitatea vreunui test individual construit pe baza ei. Sunt judecăți editoriale bazate pe sursele enumerate mai jos și se schimbă pe măsură ce se acumulează dovezi noi.

Context istoric

Zohar a introdus climatul de siguranță în 1980, printr-un sondaj în rândul muncitorilor din industria israeliană, arătând că percepțiile privind angajamentul managementului față de siguranță diferențiau fabricile cu istorice diferite de accidente. Conceptul a câștigat urgență după dezastrele industriale majore din anii 1980, când investigațiile au identificat în mod repetat cauze organizaționale, nu tehnice. Modelul multinivel al lui Zohar și Luria din 2005 a formalizat distincția dintre organizație și grup. Climatul de siguranță se numără acum printre puținele concepte organizaționale cu o bază solidă de dovezi care leagă măsurătorile din sondaje de rezultate obiective privind accidentele.

Constructe

Prioritatea, Angajamentul și Competența Managementului în Materie de Siguranță

Percepția comună a grupului de lucru cu privire la măsura în care managementul prioritizează cu adevărat siguranța atunci când aceasta intră în competiție cu presiunea producției, este angajat față de ea și o gestionează competent (Kines et al., 2011). Aceasta surprinde ciocnirea, nu politica: ceea ce recompensează managementul atunci când siguranța costă ceva. Scorurile scăzute contaminează celelalte dimensiuni, deoarece angajații se calibrează în funcție de ceea ce managementul prioritizează de fapt, nu de ceea ce afișează.

Împuternicirea Managementului pentru Siguranță

Percepția comună a grupului de lucru privind măsura în care managementul le oferă angajaților putere de decizie și îi implică în probleme de siguranță, consultând persoanele cele mai apropiate de risc, având încredere în judecata lor și susținându-i atunci când o exercită (Kines et al., 2011). Un nivel ridicat de împuternicire merge împreună cu reguli adaptate muncii concrete; un nivel scăzut merge împreună cu reguli create la distanță și renegociate discret la locul de muncă.

Justiția în managementul siguranței

Percepția comună a grupului de lucru privind faptul dacă incidentele sunt investigate pentru a găsi cauze, nu vinovați, și dacă persoanele sunt tratate corect atunci când raportează (Kines et al., 2011). Această dimensiune guvernează fluxul ascendent al veștilor proaste: atunci când justiția este percepută ca fiind scăzută, incidentele nu se opresc, ele nu mai sunt raportate, iar organizația își pierde sistemul de avertizare timpurie.

Angajamentul lucrătorilor față de siguranță

Percepția comună a grupului de lucru asupra propriului angajament față de siguranță, adică dacă lucrătorii tratează siguranța ca fiind responsabilitatea lor, se ajută reciproc să lucreze în siguranță și iau inițiativă, în loc să lase siguranța în seama regulilor și a inspectorilor (Kines et al., 2011). Este dimensiunea cel mai mult influențată de istoria grupului și de ceea ce grupul tolerează în mod vizibil.

Prioritatea Siguranței și Non-Acceptarea Riscului de către Angajați

Percepția comună a grupului de lucru cu privire la măsura în care siguranța primează asupra finalizării rapide a muncii, dacă pericolele sunt tratate ca inacceptabile sau ca un cost normal al muncii, iar asumarea riscului ca și competență (Kines et al., 2011). Scorurile ridicate descriu un grup care nu acceptă asumarea riscului; scorurile scăzute descriu un risc normalizat, care rareori se anunță singur.

Comunicare privind Siguranța, Învățare și Încredere în Competența de Siguranță a Colegilor

Percepția comună a grupului de lucru cu privire la măsura în care cunoștințele despre siguranță circulă efectiv, riscurile fiind discutate atunci când apar, ajutorul fiind oferit reciproc, lecțiile fiind trase din ceea ce merge prost, iar competența de siguranță a colegilor fiind luată în serios (Kines et al., 2011). Este dimensiunea de mecanism a laturii grupului de lucru: angajamentul furnizează voința, comunicarea o transformă în practică împărtășită.

Încrederea Angajaților în Eficacitatea Sistemelor de Siguranță

Percepția comună a grupului de lucru că sistemele de siguranță, precum instruirea, reprezentanții de siguranță, rondurile de siguranță, planificarea timpurie a siguranței, funcționează efectiv (Kines et al., 2011). Încrederea ridicată înseamnă că sistemele sunt folosite și că oamenii participă la ele; încrederea scăzută înseamnă că acestea funcționează ca un teatru, complet încadrate cu personal și ignorate în tăcere.

Instrumente

  • Chestionarul nordic privind climatul de siguranță(NOSACQ-50)Kines, Lappalainen, Mikkelsen, Olsen, Pousette, Tharaldsen, Tómasson & Törner2011

Teste construite pe această teorie

Aplicații practice

Scorurile climatului de siguranță sunt indicatori anticipativi ai ratelor de accidente, prezicând incidente viitoare acolo unde statisticile de accidente înregistrează doar evenimente trecute, motiv pentru care reglementatorii și asigurătorii din industriile cu risc ridicat le folosesc în supraveghere. Constatarea la nivel de grup este direct aplicabilă: deoarece supervizorii creează climatul de grup, o intervenție direcționată către supervizori schimbă climatul mai rapid decât revizuirea politicilor, iar studiile controlate privind comunicarea supervizorilor despre siguranță arată reduceri ale ratelor de accidente. Rezultatele agregate din sondaje sunt folosite și pentru a identifica unitățile care se abat de la prioritățile organizaționale declarate.

Cum se măsoară

Măsurat cu itemi de percepție de tip Likert, prin autoevaluare, agregați la nivelul grupului de lucru sau al organizației; validitatea depinde de un acord intra-grup demonstrat, iar scorurile sunt citite ca indicatori anticipativi în raport cu reperele sectorului.

Critici și limitări

Nu există o structură dimensională agreată: instrumentele publicate variază de la soluții cu un singur factor la soluții cu nouă factori, ceea ce limitează sever comparabilitatea între studii și industrii. Climatul de siguranță este apropiat conceptual de cultura siguranței, iar cei doi termeni sunt folosiți interschimbabil în mare parte din literatura aplicată, deși desemnează lucruri diferite. Agregarea percepțiilor individuale la nivel de grup necesită un acord intra-grup demonstrat, pe care studiile adesea nu îl raportează. Validitatea predictivă pentru accidente, deși reală, este modestă în termeni absoluți, iar datele despre accidente sunt în sine rezultate nefiabile, deoarece raportarea este influențată chiar de climatul măsurat.

Publicații cheie

  • Zohar, D.. (1980). Safety climate in industrial organizations: Theoretical and applied implications. 10.1037/0021-9010.65.1.96
  • Zohar, D. & Luria, G.. (2005). A multilevel model of safety climate: Cross-level relationships between organization and group-level climates. 10.1037/0021-9010.90.4.616
  • Beus, J. M., Payne, S. C., Bergman, M. E. & Arthur, W.. (2010). Safety climate and injuries: An examination of theoretical and empirical relationships. 10.1037/a0019164

Teorii conexe

Climatul de siguranță ocupațională: definiție, dovezi și modul de măsurare | NOESIS